Desene maturizate.


Din capul locului, mărturisesc mai ceva ca la spovedenie că şi acum mă uit la desene animate. Cu o singură menţiune. Nu mă uit la toate stricăciunile care se difuzează acum la televizor. Precum un cinefil în plin avânt educaţional şi desenele pe care le vizionez păstrează aceeaşi marcă educativă. Mai exact, mă uit doar la desenele pe care le vedeam când eram copil sau la acele desene pe care nu le înţelegeam când eram copil. Pot enumera o listă întreagă, dar mai degrabă detaliez la acele desene la care efectiv am făcut studii şi cercetare la faţa locului. Cine nu ştie, vă anunţ acum că desenele cu Bugs Bunny şi cele care sunt din seria Looney Tunes, cele create de Tex Avery sau cele cu Tom şi Jerry sunt mult mai profunde decât s-ar considera la o vârstă fragedă. Pe lângă faptul că personajele au fost create cu un scop, după un anumit tipar sociologic, vocile lor fiind realizate în conformitate cu o structură clar definită, numele lor create pentru a sublinia o anumită idee sau stare de fapt, pe lângă toate aceste lucruri, desenele nu au fost create în mod expres pentru copiii acelor vremuri.

Să mă explic mai bine, deşi exemplele sunt destul de rare pentru câte desene s-au realizat, totuşi rămân dovezi că ele au fost create cu cap, pentru a distra şi educa într-un mod subtil şi sublim publicul american din perioada în care au fost realizate. Ca să înţelegeţi ce norocoşi am fost noi şi ce bine ne-a fost servită nouă copilăria, un desene animate de 6 minute, cât are un episod normal, în animaţie completă, respectiv fiecare cadru fiind desenat manual de către artiştii acelor studiouri, se realiza în 9 luni, din momentul realizării ideii în sine până la difuzarea către public. Gândiţi-vă bine, 6 minute de animaţie, cu umor ironic, sarcastic, satiric, melodii bine alese, gândite şi reintrepretate pentru episodul în cauză durau 9 luni de muncă. Şi au fost foarte multe desene, foarte multe idei, foarte multe personaje şi foarte multe râsete scoase de către acele producţii. Pentru cine nu ştie, o parte din acele producţii animate, în speţă cele care s-au realizat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost realizate cu scop propagandistic pe de o parte, în scop moralizator pentru cei de pe front şi în scop persuasiv pentru cei de acasă, care îşi doreau să înţeleagă războiul altfel decât prin ştiri sau mesaje de război. Astfel, Bugs Bunny îl tachinează pe fuhrer, Daffy Duck la fel, cei trei purceluşi fac mişto de lupul cel rău cu apucături naziste. Acesta un aspect, că ar fi mai multe de zis. Sunt desene de propagandă, cu personaje generice, dar cu o clară predispoziţie spre a convinge publicul că armata este un lucru bun, că războiul este un lucru bun, că cei buni câştigă, cei răi pierd sau sunt răi fără motiv.

Un alt aspect este dat de numele eroilor principali. O curiozitate pe care mulţi n-o ştiu pentru că nu ai de ce să cauţi această explicaţie este dată de ce Tom se numeşte Tom şi Jerry se numeşte Jerry şi de ce această dihotomie între ei, respectiv Tom mare, felină, mereu urmărindu-l pe Jerry şi de ce Jerry este mic şi mereu pus pe şotii, în speţă pe necazuri şi distrugeri voluntare. Explicaţia vine sub felul următor: Tom este Tom pentru că aşa se numea puşca de asalt a aliaţilor, respectiv “Tommy Gun”, puşca folosită atât de americani cât şi de britanici pe frontul de vest, în incursiunile din Africa, din Normandia, din Belgia. Jerry este Jerry pentru că, cine a jucat Call of Duty 2 va ştii că este aşa, aşa erau “alintaţi” germanii de către aliaţi. “The jerries”, scris mai comercial Jerry. Şi acest lucru a dus la aceste desene animate, destul de populare, foarte bine realizate, dar cu un substrat militar foarte bine definit. Deşi din câte episoade am urmărit, foarte puţine au vreo influenţă militară sau războinică, faptul că un “Tommy Gun” şi “the jerries” erau mereu în război însemna că acest lucru avea un corespondent real.

Pe lângă aceste substraturi militare, propagandistice şi subversive, desenele animate realizate în perioada de aur a animaţiei de la Hollywood au rezistat testul timpului datorită modului în care au fost realizate. Deşi mergi pe ideea că desenele sunt pentru copii, ele sunt realizate de oameni maturi, cu foarte multă experienţă, cu foarte multe idei, cu foarte multe background-uri culturale şi sociale şi acest lucru se vede în episoadele de la Looney Tunes sau Tom & Jerry. Din perspectiva mea, datorită lor am învăţat engleza, am învăţat jargonul şi argourile americane, accentele sau legendele urbane de la aceste desene au pornit. Mai mult, crescând şi având acces la internet şi la cât mai multe surse de cunoaştere, am început o expediţie în a analiza cât de bine pot episoadele cu Bugs Bunny sau Daffy Duck, cei mai cunoscuţi şi oarecum cei mai “exploataţi” eroi din seria Looney Tunes. Datorită lor am aflat de Cab Calloway, Frank Sinatra, Dean Martin, Al Jolson, Jimmy Durante, Charles Laughton, Bing Crosby şi alte câteva subtrate literare şi culturale. Şi nu doar datorită faptului că erau melodii de la aceşti artişti ci faptul că erau influenţe din filmele hollywoodiene şi aplicate în unele episoade. Astfel, un desene, urmărind toate episoadele, la o vârstă la care poţi înţelege anumite substraturi, îţi oferă o viziune destul de amplă asupra unei perioade dintr-o cultură occidentală.

Ca să închei apoteotic, recent am început să mă uit la un desene numit “The Gargoyles” produs între 1994 şi 1996. Şi nu am început să mă uit doar că aşa mi-a venit ci datorită faptului că atunci când acel desene rula, eram prea mic să îl înţeleg, engleza mea nu putea cuprinde toate subtilităţile limbii şi subtraturile culturale din spatele acelei producţii. Şi rămân la aceeaşi părere, unele desene, realizate de oameni din “vechea gardă” se adresează copiilor veşnic tineri. Pot include aici desene complicate pentru cei mici dar foarte bune pentru cei de vârsta mea precum Centurions, Swat Kats, Captain Planet, Justice League, varianta iniţială, nu ce se produce acum, Spider-Man varianta din anii ’90, Batman versiunea din anii ’90, Superman versiunea din anii ’90, Transformers din anii ’80, Looney Tunes şi Tom & Jerry ca şi strămoşii actualelor desene animate cu personaje complexe. Şi cel mai important desene pentru mine, copilăria mea şi a altor băieţi rămâne Dragon Ball cu toate continuările sale până în momentul în care au fost reeditate în versiunea modernă. Cele originale, din anii ’90 sunt precum un whisky bun, oricând le vei vedea, vor fi la fel de bune ca prima dată. La final, vă doresc vizionare plăcută la ce vă face să fiţi copii, eu unul, învăţ foarte multe uitându-mă la desene cu un ochi critic şi ulterior căutând explicaţii pentru ceea ce văd şi nu înţeleg. Oricum mă distrez la culme.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s