La ţară.


Trişez scriind despre aşa ceva, dar inspiraţia asta îmi şuşoteşte în spatele minţii mele. Să te apuci să scrii mai des despre copilăria ta! Şi copilăria mea deşi se desfăşura 8 luni pe an în oraşul în care m-am născut, alte 4 luni, consecutiv sau nu, îşi avea existenţa la ţară, fie la bunicii din partea mamei, fie la cei din partea tatălui meu. Copilăria mea se rezumă la cât am bătut uliţa, cât am bătut mingea, cât am alergat pe câmp, câte gutui am “împrumutat” fără cunoştinţa proprietarului, câte seri uitându-te la stele şi crezând că le poţi număra am avut.

La ţară este locul unde evadez de grijile de a fi constrâns de regulile societăţii moderne. La ţară, ai verişori, ai bunici, ai rude care te cunosc pentru că eşti fiul lu’ taică’tu. La ţară ai parte de o vară memorabilă, de sărbători pascale tradiţionale, de o iarnă pe uliţă, că în poeziile din şcoală. La ţară, timpul merge la pas cu epoca în care trăim, doar că refuză să avanseze în toate lucrurile moderne. Vrea să rămână un loc sacru, simplist, curat şi lipsit de griji. Cel puţin, aşa a fost cât eram copil, cât mă consideram copil. Mereu apelez la perioada aceea, atât în scris cât şi în a mă bucura de ceea ce am fost şi vreau să rămân. Şi la fel când vreau să evoc momente frumoase alături de cei cu care le-am trăit. Verii mei mai mari, care mă tachinau, mă creşteau cu şmecheriile lor cunoscute înaintea mea, cu experienţa lor de viaţă ceva mai bogată decât a mea. Eu eram cel mai mic de acolo, cel mai uşor de luat pe sub picior şi aruncat de la bord. Dar eram şi cel mai bucuros atunci, că puteam fi parte dintr-o copilărie pe care azi, nu o mai văd la cei care sunt de vârsta mea şi umblă pe uliţele satului.

La ţară, am avut parte de plăcinte cu mere, griș cu lapte şi dulceaţă de căpşuni, “păturică”, pepeni verzi culeşi cu mâna ta, scoşi din găleata rece, porumb fiert furat de pe câmp, porumb copt lângă jarul care încălzea o friptură de pui sau încălzea un ceaun cu apă să îţi spele mamaia rufele. Înseamnă stat la poarta după ce se întunecă, sub lumina stâlpului, jucat ascunsea pe întuneric pe uliţă, zis bancuri lângă un foc de vreascuri adunate de pe câmp, ieşit la un meci de fotbal în curtea şcolii, pe zgură, până ne plictiseam de atâta jucat. Înseamnă mers la iarbă, la fân, la cules de porumb, la treierat de grâu, la adunat de ceapă de pe câmp, la spălat de covoare în albia râului, la vânturat floarea soarelui, la bătut covoare lipite de gard pe uliţă. Înseamnă amintiri pe care le poţi înşira şi după 15 ani, şi după 30 de ani. Înseamnă lucruri care nu se schimbă la doi ani, ca un telefon performant. Înseamnă amintiri pe care le împărtăşeşti cu cei cu care le-ai trăit ca şi când ai fi acolo şi vrei să dai timpul înapoi. Măcar pentru a mânca o plăcintă scoasă din cuptor, o pâine aburindă cu telemea sau dulceaţă de corcoduşe.

La ţară înseamnă urcat prin copaci, urcat pe casă, urcat în șura cu lucernă, urcat în pod pentru a depozita sacii de floarea-soarelui sau de grâu. Înseamnă urcat până la stele şi înapoi când libertatea se rezuma la mers cu bicicleta pe drumul de ţară până la gară. Înseamnă urcatul gândurilor într-un loc unde mereu vor rămâne cufere pline de bogăţii interioare. Eu îmi voi aminti, vărul meu îşi va aminti, verişoara mea îşi va aminti, bunica mea din ceruri îşi va aminti. Uliţa şi curtea noastră îşi vor aminti. Cu amintirile ne vom bucura că am trăit şi cu ele vom încerca să trăim prin prisma copiilor noştri şi a încerca să le oferim acel rai pe care l-am avut. Lipsit de griji, plin de sinceritate copilărească, abundând de bunătăţi naturale şi amintiri estivale. La ţară s-a născut veşnicia copilăriei mele.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s