Luni de bucurii.


Legenda spune că lunea aceasta, 20 ianuarie, este cea mai tristă zi din an, pe lângă faptul că este o zi de luni, aşa e catalogată ea, pe baza unor calcule teoretic inteligente. Nu ştiu cum se face că ziua asta a fost una excepţional de amuzantă. Trezit cu noaptea în cap doar ca să mă trezesc cu un mic dejun servit la prânz. O joacă de cuvinte şi imagini cu elevi, o îmblânzire a ambreiajului prin oraş timp de două ore, râsete iar prin casă la melodii din anii 2000, convorbiri amuzante prin telefon cu oameni dragi.

Totuşi, să respect legenda şi să încerc să fac că ceea ce scriu să pară trist. Deşi şansele să reuşesc asta, o să fie de la foarte mici spre inexistente. Luni. După ce adormisem la două dimineaţa, din lipsă de somn şi bântuit de teoria relativităţii designului de logo-uri în Photoshop, mă găsesc zvârcolindu-mă în pat, asudând de insomnie, întors pe toate părţile de pătura prea călduroasă şi perna prea mică. Ştiam că mă voi trezi cu noaptea în cap, de drag şi dor. Pe lângă tradiţia că trebuie să beau apă dimineaţa, matinalul din mine este pus la grea încercare şi îmi realizez treaba cu stoicism şi curaj patriotic. Deşi mă trezesc doar să fac o faptă bună, realizez că în sfârşit somnul îmi va fi foarte uşor. Gândurile logaritmice despre logouri vor dispărea. Ar fi culmea să mă bântuie şi dimineaţa. Cortina draperiilor este trasă până jos, să fie beznă, să pot dormi până sună ceasul de prânz. Ceasul nu ticăie, i-am scos bateriile. Las doar alarma să mă înspăimânte cu o melodie, care deşi frumoasă, este insuportabilă când ştiu că vine de la alarmă.

Trezit, aşa cum trebuie, în prag de dimineaţă târzie, la un 11, pe întuneric, ridic jaluzelele, beau un pahar cu apă şi mă dezmeticesc. O să fie o zi tristă, amărâtă, plină de ploaie şi frig. Dar poate să fie o zi plină de poante bune, zâmbete împărţite în stânga şi în dreapta şi moral ridicat până la cer. Să fie soare! Aşa a fost. Mă trezesc pe o melodie de Oscar. O melodie superbă, răscolită din vremurile bune ale toamnei mele liniştite şi fericite. Pornesc cu moralul şi mai sus de cer. Melodia îmi dictează starea de spirit pentru toată ziua. Trebăluiesc robotizat până îmi fac tabieturile şi aştept să bată ora 12:30 să mă pot deplasa dinspre casă spre locul unde voi face câţiva elevi mai iluminaţi. Un mic proiect de samaritean, să le ofer celor fără mari cunoştinţe despre comunicare şi fotografie, câteva idei cum să îşi transmită gândurile cât mai frumos. Deşi n-a fost mai mult de un ceas de idei expuse cât mai creativ din partea copiilor, am realizat că este mare lucru să îţi expui gândurile destul de complexe ca şi informaţie unor copii care abia descoperă ce este substantivul, verbul sau atributul. Dar, chiar şi aşa, ideile lor sunt multe şi interesante şi merită explorate şi dezvoltate. Aşa că ziua de luni nu doar că nu a început monoton, dar continuă fantasmagoric de frumos.

După acel ceas de creativitate spontană oferită şi reprimită, revin spre lăcaşul meu pentru a mă dezmetici din acea activitate pentru a pune ţara la cale pentru următoarea dată, să fie şi mai distractiv. Primesc şi veşti de bun augur pentru încă o faptă de samaritean, îmi aştept şi telefonul maestrului de ceremonie rutieră şi mă pornesc spre a împăca ambreiajul cu frâna şi acceleraţia. Mai ales că o altă legendă spune că după-amiază este crimă şi pedeapsă, război şi pace pe şosea. Din fericire, cazul de faţă impunea tratate rezolvate instant, la un sens giratoriu, la o intersecţie, la un semafor. Nu au fost victime, nici pagube. Doar încurajări că maşina nu are ciudă pe mine şi nici eu nu-s mâhnit pe ea că se conduce atât de greu.

După alte două ceasuri de lupte seculare cu vitezele şi parcările, predau centura domnului maestru şi îmi rezum activităţile casnice de explorator al cavităţilor din social media. Mai ales că serialele se cer văzute, filmele se doresc vizionate, prânzul şi cina se roagă a fi luate. Cine sunt eu să le refuz. Mai ales că ziua s-a desfăşurat atât de frumos, până în momentul scrierii, caut să îmi dau seama cine s-a gândit că fix această zi, de 20 ianuarie, chiar luni să fie în calendar să fie ponegrită ca cea mai tristă zi. Deşi nu-s ombelico del mondo, nu am de ce să mă plâng. Am râs, am făcut copiii să râdă, maestrul a primit veşti bune, domniţa inimii mele a zâmbit profund. Adunat, scăzut, înmulţit şi împărţit, suma activităţilor de azi este mai mare decât tot ce voiam să îmi planific să rezolv în această zi. Dacă lunea e atât de tristă, marţea deja o să fie nebunie de veselie venită din toate părţile. Weekendul deja va fi declarat schizofrenic în frenezia lui de a se simţi bine că a scăpat de ziua de luni. Urmează alte câteva luni, pline de bucurii. Mai ales dacă aş primi bomboane Bucuria de la cineva. Să fie treaba treabă dom’le!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s