Confuzii şi contuzii.


O să scriu de confuz, să nu fie bucuria necăjită şi nici necazul bucuros. O să scriu de confuz, să nu fie fericirea supărată şi nici supărarea fericită. O să scriu de confuz, să nu fie frumuseţea urâţită şi nici urâţenia înfrumuseţată. O să scriu pentru că am o contuzie, o lovitură uşor acordată fără să o merit. Bucuria necăjită intervine când eşti prea fericit şi vrei să te întristezi. Ţi-ai găsit o nouă rază de soare şi de prea multă lumină, vrei să plouă să te speli de păcate. Ţi-ai găsit o muză creatoare şi turbat de geniul creator, vrei să adopţi retardul distrugător. Necazul bucuros intervine când eşti prea supărat şi cineva te vrea fericit. Ţi-ai găsit un loc în care să stai singur şi deodată apare ea şi vrei să fii singur doar cu ea. Ţi-ai găsit un păcat pe care îl tot repeţi şi mereu ea te absolvă de orice vină.

Fericirea supărată este starea mea de spirit atunci când râd prea mult şi uit să accept râsul precum o binecuvântare. Fericirea supărată este foaia mea albă de gânduri acoperită doar de scrijelituri peste scriiturile mele romanţate. Supărarea mea fericită este o schiţă de creion, mototolită, cocoloşită, aruncată şi descoperită de către muza mea. Supărarea mea fericită este mersul singur în ploaie, fără sens, fără oprire, şi prezenţa ei face să-mi fie soare în minte. Dansez în ploaie, îmi văd reflexia în bălţile statute de gânduri şi contemplez că o merit doar dacă merit să fiu fericit. Frumuseţea urâţită este lipsa unei provocări în viaţă. Trăieşti frumos şi nu accepţi să trăieşti cât mai frumos. Te moleșești ca un neghiob şi laşi să îţi care altcineva traista cu momente fericite. Urâţenia înfrumuseţată este găsirea unui suflet pereche. Te modelează precum erai modelat de Creator. Te îngrijeşte aşa cum meriţi să fii îngrijit secole de-a rândul.

Contuzia mea sunt eu când uit să fiu recunoscător pentru bogăţiile imateriale furate şi ascunse înăuntrul meu. Contuzia mi-a fost acordată voit prin pura prostie. Deschid gura să respir şi mă înec de prea mult aer proaspăt. Deschid ochii să văd soarele şi uit că pot fi şi nori. Deschid inima să mi-o furi cu voia mea şi uit că trebuie să ne-o furăm amândoi, unul altuia. Contuzia eşti şi tu, m-ai străfulgerat, fără tunete, fără furtună. Doar o ploaie venită din neant. Constantă, curgătoare, culegătoare de lacrimi, dătătoare de zâmbete. Contuzia mea o să rămâi tu, până mă fac bine. Sau până mă loveşti iar, să pot fi iarăşi fericit. Tu, un doctor fără instrumente, cu har şi cu pasiune, să faci bine celor care îşi fac rău. Tu, un preot de suflete, cu logică şi simţăminte, să aduci alinare celor care n-au fost mângâiaţi de soartă. Tu, o fiinţă imperfectă în perfecţiunea umanităţii tale, aducând stări febrile de bine celor prea sănătoşi în nimicnicia lor. Tu, cea care m-ai făcut să fiu confuz dacă sunt fericit sau bucuros, dacă sunt binecuvântat sau adorat. Tu cea care mi-ai acordat o nouă şansă pentru cea mai mare durere dintre toate. Aceea de a fi singur cu tine, în durerile noastre, în bucuriile noastre, nevindecaţi de sentiment, înecaţi în argument şi aşezaţi pe un pergament. Să apuc să îţi mulţumesc pentru confuziile şi contuziile primite. Dureri dulci şi spaime fericite alături de tine. Atâtea aş îndura o viaţă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s