Inspiraţia de moment


Deja trag moirele de păr în încercarea mea de a scrie zilnic, de preferat chiar bine şi astăzi se întâmplă să fiu cu 20 de minute întârziere. În loc să încep la fix, deja sunt cu ochii pe ceas, să pot bate ora 12 şi textul să fie sus pe perete. Inspiraţia îmi spune că pot scrie despre femeie, iar, plus că văzusem “În the name of the Rose” şi pe acolo era şi o femeie, chiar frumoasă, chiar pasională în încercarea ei de a-şi satisface poftele lumeşti. Pot să scriu despre cât m-a oripilat gândirea încuiată a Bisericii în perioada în care avea loc acţiunea filmului, în speţă, perioada în care Inchiziţia era adevărul suprem pentru eretici. Totuşi, nu e cazul să mă leg de Biserica de atunci, în vremurile actuale, nu mai ardem oameni pe rug pentru că sunt vinovaţi de erezie, vrăjitorie sau alte noţiuni abstracte pentru slujitorii Domnului.

Inspiraţia îmi zice să scriu despre o reţetă, orice fel de reţetă, pentru că se zvoneşte că sunt bucătar, de prăjituri în principiu şi apoi de mâncare obişnuită când nevoia cere. Dar ce fel de text ar fi în care pomeneşti de moire şi apoi te apuci să zici că ai nevoie de făină, margarina, zahăr, apă şi esenţe ca să faci aluat pentru o tartă. Un pic cam straniu, aşa că doar pomenesc în fugă de aluatul de tartă şi tarta care poate fi făcută cu aproape orice umplutură de bun simţ pe care o avem la îndemână, fie fructe, cremă de vanilie sau un ghiveci de ingrediente cu mireseme care mai de care mai îmbietoare. Reţeta nu-şi va găsi obştescul sfârşit pe scriitura de azi, nu pentru că nu ar avea deplină importantă, dar voi vrea să scriu această reţetă sub o formă lirică, un fel de balada tartei cu mere. Că mereu au fost balade ale unor haiduci, ale unor eroi, dar mai rar o baladă pentru o prăjitură. Chiar dacă stau bine să analizez, o tartă păleşte în fața plăcintei cu sfeclă pe care o voi face mâine. Tarta este prea suavă, prea complexă ca şi noţiune să o transform într-o baladă din popor. Iau plăcinta şi sfecla țăranului din vremurile bune şi o fac baladă, versuri cântate, ritmate şi aşezate într-o tavă unsă cu unt, puse într-un cuptor de gânduri, încălzit şi lăsat să dospească un produs liric, gastronomic şi delicios.

Ca să fiu scurt, tot aud că depăşesc norma de cuvinte pe metru pătrat, păstrez inspiraţia precum un voal de mireasă, ascunzând frumuseţea textelor care merită scrise cu un scop, cu o temă. Textul de azi este o scuză frivolă ca să pot publica ceva pe blog. Nici nu m-aş îndupleca să trimit linkul celor care ştiu că ar vrea să citească opera de azi. Le-aş răpi mai mult timp decât cel alocat scrierii textului. La modul sincer, au trecut doar 11 minute de când am deschis word-ul şi am început să scriu textul. Vor mai trece câteva până formulez o cvasiconcluzie valabilă de un final apoteotic şi alte câteva până textul va fi primi botezul blogului. Textul inspiraţiei de azi este textul pornit din nimic, terminat cu mai mult de 500 de cuvinte şi două trei idei de texte ulterioare, scrise cu gânduri viitoare de izbăvire a geniului scriitor de care ar fi trebuit să dispun şi în această seară. Dar nu le poţi avea pe toate, într-o seară descrii femeia atât de frumos, provoci zâmbete şi mulţumiri, în altă seară, femeia te înşeală cu inspiraţia şi tu, scriitorul, rămâi fără inspiraţia muzelor divine. Scrii ca să îi faci în ciudă că nu eşti singur de capul tău. Dar scrii degeaba pentru că eşti dezgolit de idei valabile, truisme opinante şi debordante de interes propriu şi personal. Inspiraţia din această seară este un trup dezgolit, deşi frumos de privit, parcă ţi-ai dori să fie acoperit câtuşi de puţin, să îţi laşi imaginaţia să zburde în voie, ce s-ar ascunde, ce i-ai face, ce o face să nu-şi dezmierde trupul de goliciunea ochilor tăi. Inspiraţia tot continuă şi eu o rog să se oprească.

Vă mulţumesc pentru răbdare. V-aş oferi ceva de băut doar pentru drumul parcurs până în acest loc, pentru atenţia debordantă cu care am scris acest text şi pentru răbdarea insolită acordată acestei scriituri lipsite de substanţă. Totuşi, se consideră că este o seară de vineri, după un film, relativ bun, după o carte bunicică, după o săptămână plină de inspiraţie absconsă. Nu e uşor să scrii, nu e uşor să îţi laşi mintea să îţi conducă mâna. Dar e uşor să creezi un text citibil. Cel puţin ai fraze inteligibile, cuvinte simple, cel puţin unele din ele. Şi cel mai uşor este să zici, aici mă opresc, vă mulţumesc şi răbdare vă doresc. Pe mâine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s