Linişte deplină.


Nu există aşa ceva şi nici nu ar trebui să ai parte de aşa ceva prea mult timp, oricât ţi-ai dori. Mă pot apuca să îţi caut articole care demonstrează că există o cameră unde se poate “realiza” conceptul de linişte absolută dar mulţi ar înnebuni în acea cameră, ai începe să îţi auzi bătăile inimii, propriile gânduri dacă te apucă schizofrenia. Dar, totuşi, mulţi căutăm să avem o oază de linişte, din când în când. Ce te faci când te-ai născut într-o linişte de care nu vroiai să ai parte, care te urmăreşte întreaga viaţă, care îţi dă un sens pentru ce fel te comporţi, pentru cine eşti în societate? Atunci, consideri liniştea ca fiind un zgomot şi încerci să o acoperi cu sunete sublime, ca să nu înnebuneşti.

Să prezint liniştea. Se numeşte darul de a te naşte primul, singurul care aude zgomote într-o familie care aude doar ce vede şi simte ce vibrează. Se numeşte un trai în două lumi identice una cu cealaltă, diferite doar când sunt puse una în faţa celeilalte. Şi când e linişte în viaţa ta, te bucuri de viaţă, şi când sunt sunete sublime, te bucuri de viaţă. Doar că altfel percepi bucuria. Eu, o percep de două ori, o percep mai bine, o percep surd, o percep zgomotos, o percep ca fiind o viaţă intensă. Am 24 de ani şi de când am o conştiinţă despre liniştea de care dispun şi de sunetele pe care mi le adun în jurul meu, mi-am dat seama că bucuria de a trăi de două ori unele lucruri te face să înţelegi mai bine acele lucruri. Din acest motiv, îmi spun că sunt special, mi se spune că sunt unic, deşi nu sunt singurul. Fiecare suntem unici ca şi oameni şi când începem să ne povestim vieţile, descoperim că avem acelaşi autor: dorinţa de a trăi cât mai frumos.

Am o viaţă frumoasă, deşi nu aş vrea să mi-o trăiască nimeni altcineva în locul meu. E genul de viaţă pe care o ai, ţi-o doreşti pentru că descoperi anumite avantaje dar ai vrea să o schimbi pentru că ceilalţi o trăiesc normal. Ador să ascult muzică la orice oră, este felul meu de a compensa că la orice oră nu pot striga “Mamă” sau “Tată” şi să fiu auzit. Ador să fie mereu ceva sunet în casă pentru că reuşesc să uit că doar eu pot scoate sunete în acea casă. Ador să vorbesc prin semne cu familia mea, ador să vorbesc prin viu grai cu toată lumea. Din acest motiv, mi se zicea că vorbesc prea mult. De fapt, abia reuşeam să vorbesc când aveam cu cine vorbi. Ai o viaţă şi ţi-o împarţi între sunete şi semne. O împarţi între “strigă-mă mamă că eu te aud” şi “mergi la mama ta să o strigi”. Unii mi-au zis că le pare rău pentru cum sunt, alţii mi-au zis că sunt special, alţii au rămas fără cuvinte. Eu le zic să încerce să îşi trăiască viaţa cât mai frumos, cu ce au şi cu ce nu au. Vor realiza mai multe, nu se vor considera bogaţii universului fără să muncească pentru bogăţia lor. Eu mi-am văzut surioara fericită, la casa ei, împlinită, plină de zâmbete. Şi mă întreb, ce altceva să mai îmi doresc? Să se fi născut în lumea mea, să fi fost eu mai des în lumea ei, să o înţeleg mai bine? Oricum ar fi fost ea, mereu ar fi fost fericită, pentru că a acceptat să îşi facă lumea pe care o are cea mai bună lume. Cu zâmbetul pe buze, înconjurată de oameni dragi, fiind un om bun la suflet. Părinţii mei sunt mândri de copiii lor, fiecare împlinit în felul lui, fiecare pe un drum bătătorit de succesuri şi experienţe frumoase. Realizezi asta, nu când ne spun nouă, ci când de fiecare dată suntem prezentaţi ca fiind copiii lor, lumina ochilor lor. Şi atunci, ce mai vrei de la viaţă? Să ai părinţii mai buni, să fie mai bogaţi, mai cultivaţi? Când ştii că din educaţia lor ai ajuns un om fericit, când din puţinul lor ai avut orice ţi-ai dorit, când ştii că orice aş fi ales, ei ar fi zis mereu da.

Liniştea mea este o linişte plăcută, plină de ritm şi muzicalitate. Mereu se vor găsi melodii să îmi vorbească pe limba mea, mereu vor fi filme care să mă anestezieze, mereu vor fi persoane cărora le voi zice: eu sunt special şi mă vei lua aşa cum sunt. Liniştea mea este liniştea zilei de mâine, ştiind că am trăit până în acest moment cât de bine posibil, fără să regret de unde vin şi încotro mă duc. Liniştea mea nu este deplină, deşi cred că sunt un geniu nebun neînţeles. Până acum n-am fost internat la Spitalul 9, până acum n-am descoperit teoria relativităţii îmbunătăţite. Până acum am reuşit doar să fac lumea să râdă, să fac fetele să zâmbească, să ofer ajutor celor care aveau nevoie şi să fiu altfel decât ar spune norma că trebuie să fiu. Am şi motive. Sunt un om cu două vieţi, fiecare mai frumoasă decât cealaltă, aştept ziua să le unesc pe amândouă şi să am o viaţă liniştită alături de familia pe care mi-o fac datorită familiei care m-a făcut. Vă doresc şi vouă, să vă căutaţi liniştea plină de sunete sublime şi să trăiţi cât mai intens. Sau să veniţi în vizită în viaţa mea. Pentru o oră, două, o viaţă, chiar două.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s