Ubicuu


Eşti ca aerul pe care îl respiri. Eşti ca apa pe care o sorbi. Eşti asemenea prostiei care te înconjoară. Te simţi precum înţelepciunea pe care o cauţi. Eşti tu. Ai un caracter ubicuu, te simţi divin, aproape că îţi depăşeşti soarta morbidă pe care ţi-o înduri de milenii. Dar ce eşti tu?

Eşti un om ca toţi ceilalţi oameni. Cu dureri ca toţi ceilalţi. Dar durerea ta izvorăşte din fericirea celorlalţi. Durerea ta, spaima de a fi om ca toţi ceilalţi şi a semăna unuia sau altuia te îngroapă de frică. Rămâi un bloc de marmură în fata normalităţii. Ai vrea să te sculpteze destinul să fii diferit. Uneori ai şansa să îţi găseşti fiinţa aparte, aproape unică. Dar asta nu te salvează să rămâi cum eşti. Ubicuu.

Eşti o stare ca toate stările din lume. Simţită de toţi, înţeleasă de niciunul. Cum se face să ajungi mai presus de simţire dar totuşi să rămâi o stare? Stare de bine. Stare de fapt. O simplă stare de spirit. Spirit etern, pentru că asta te face mai presus de toate celelalte stări. Niciodată n-ai ştiut cum este să te sfârşeşti spre altă stare de bine. Ai rămas încriptată în gândirea omenirii. Bolnavă de bineţe şi curioasă până în purgatoriu de spiritism crâncen. O stare de îndoială că totul este exact aşa cum trebuie să fie. Dar niciodată n-a fost altceva decât ne-am fi dorit să fie. Din acest motiv, rămâi aşa cum eşti. O stare de ubicuitate.

Eşti o idee dusă la nesfârşit. Neîncepută şi neterminată. O idee care planează, fără curenţi ideologici, fără gânduri negre şi fără foi albe. O idee simplă, complexă prin definiţie. Iar ideea cuprinsă de ubicuitate rămâne un drog puternic pentru umanitate. Persistă, insistă, rezistă şi sistează a rămâne doar o idee. Se transformă în gând faptic. Iar ubicuitatea ideii rămâne încifrată în ADN-ul faptei. Faptă fără vorbe goale. O idee acţionată de toţi la comanda unuia singur. I-ai zice religie. I-aş spune credinţă. Credinţa de a face tot ce îţi stă în putinţă că ideea ta să nu-şi calce promisiunea iniţială. De a se împrăştia precum o ciumă binefăcătoare. Ideea să nu fie ucisă de niciun gând prea uman şi de nicio faptă prea măreaţă. Să rămână ideea primordială de la care a pornit umanitatea. De a fi om înaintea tuturor şi uman înainte de toate.

Eşti ubicuitatea gândurilor mele. Eşti calmitatea vorbelor noastre. Eşti cumulul de fapte care te reprezintă. Dar ce nu eşti? Nu eşti normalul care te înhaţă într-o dimineaţă şi te duce la pierzanie. Nu eşti anti-omul, cuprins de vrajbă să fie o turmă proscrisă departe de învăţăturile Omului. Nu eşti lipsa de idei care te cufundă în vid. Nu eşti nicăieri când ar trebui să fii peste tot. Nu eşti sfârşitul când abia începi să fii centrul universului cuiva unic. Nu eşti dacă trebuie să fii.

UBÍCUU, -UĂ, ubicui, -ue, adj., adv. (Livr.) (Care se află) în același timp în două sau mai multe locuri. (Care este) în orice loc, peste tot. [Pr.: -cu-u] – Din lat. ubique. 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Ubicuu&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s