Ființă


Deții patimile toate-ntr-al tău zâmbet,

pe care eu ascunse le-am crezut,

mă stăpânesc iubiri dintr-un singur cântec

și dorințe ce le scorneam din lut.

 

Doamne, câte sfinte lacrimi scurse

iubirea sacră mi le-a spus,

dau sufletul pentru păcatele nespuse

ce pe tine te-au răpus!

 

Ești comoara-n care dragostea mea zace,

nestemate strălucite-n ea rămân;

mi-a fărâmat din multele-i iubiri și tace,

ce-a fost al nostru, nimic pot să spun.

 

În tine văd tot ce n-am iubit

și tu, prin noi, un suflet pustiit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s