Rătăcitor

Lacrimile ei gânduresc iubirea

Buzele șoptesc cu glas prea mic.

Iată, în sfârșit mi-a venit pieirea

Firea omului încercând s-o stric.

 

Mâhnite stau și parcă mor

Și se strigă-n limbă mută:

Gândurile înecate-n dor,

Și amintirile ce se uită.

 

Cum adesea, timpul ce mă poartă,

Mă sarutai, fericirea îmbrățișând,

Secunde – perle dintr-o mare moartă

Au rămas la tine-n suflet suspinând.

 

N-am să-ți închin odă sfântă,

Lumea-n brațe n-am s-adun.

Femeie, iubirea nu cuvântă

C-ai iubit un om nebun.