Lumesc

Făptura lui Pygmalion, destinu’ te-a sculptat,

femeie de bărbat; blesteme și neprihăniri

că de stăpână-i totuși ne-ascultat

cu hoinăreli și lumeștile trăiri.

 

În tine privesc ochii ei, dar nu-s ascunși și mă desfată

s-am pe cine dăinui, scânteieri de ore petrecute,

bărbat îți sunt, ce trezesc femeie dintr-o fată

și buzele, aprigi îngeri, țipetele să-le asculte.

 

Hărăzit ție. Afrodită, de sorginte sfântă

ai fost ofrandă dragă schițând tipare fine,

m-ai încătușat în tine și mâhnirea mă încântă

pentru un păcătos de zei ca mine…

 

De ți-ai ales femeie să-ți dai trupul,

a mea să fie fapta și-al tău doar gândul.