Dulcele ore ce se închină frumuseții
au clădit chipul fără pereche,
vor fi stăpânii propriei creații
și-o vor mâhni ca pe-o soartă veche.
Că timpul plimbător își mișcă vara
și-n cripta iernii vrea s-o-ndrume,
aruncate gânduri, ascultând povara
cum minunea, atinsă, pășește-n lume.
Când strecori de năzuințe clipa-ți rămâne,
Lacrimă, roaba, între pereți de șoapte,
al păcatului himeră, rugăciune spre icoane
și-apoi credul și el, caută doar fapte.
Dar rozele ce inimii-i ascund rana
Al tău chip îl văd. Suspinându-și mireasma…
