Amorule, fură-mi dorințele, pe toate
ești mai avut de le vei cuceri?
Dorința nu mi-o crezi iubire poate,
dar ea zace-n tine de când o știi.
De dorul meu să-mi alungi iubirea
s-o batjocorești, nu te voi face vinovat
Dar îți curge vina, de îi vei fura sortirea
fără să o tânjești cu adevărat!
Iubit amar, eu, domnul tău de-o noapte
îngăduință vei primi când pasiunea mea o furi
Gândurilor să-le ierți dorința ascunsă poate
mai greu prea tânjitele speranțe să le-nduri.
Iată, ce schimbat în bine a ajuns omul
n-a rămas decât: iubirea, visul și blestemul!
