Harul omului-i credința după gându’ ce-mi deschid
tot divinul mă veghează
deși-n nemurire am fost sortit
și păcatul-mi curtează?
Din privire te-aș descrie și prin scris
să cuprind de-a-ntregul vulcan de gânduri
mărturie falsă îmi vor pune. N-am ales
în veci, un chip, să-mi ucidă mii de rânduri.
Și astfel blestematele-mi hârtii
vor fi ocărâte și-mi va rămâne
ce iubești, ajunge-n mila sorții
un poet-nlănțuit de himerele nebune.
De-ar fi odorul tău, vei plânge după el
că-n versul nostru, vei zâmbi de fel.
