Deții patimile toate-ntr-al tău zâmbet,
pe care eu ascunse le-am crezut,
mă stăpânesc iubiri dintr-un singur cântec
și dorințe ce le scorneam din lut.
Doamne, câte sfinte lacrimi scurse
iubirea sacră mi le-a spus,
dau sufletul pentru păcatele nespuse
ce pe tine te-au răpus!
Ești comoara-n care dragostea mea zace,
nestemate strălucite-n ea rămân;
mi-a fărâmat din multele-i iubiri și tace,
ce-a fost al nostru, nimic pot să spun.
În tine văd tot ce n-am iubit
și tu, prin noi, un suflet pustiit…
