Analiză

A trecut o vară. Un an doi. Vor mai trece multe. Pentru că este firea lucrurilor. Singurul lucru ce rămâne constant este timpul. El mereu trece pe lângă noi. Mai încet, mai sprinten. Cu folos sau inutil, timpul îți rămâne cel mai bun prieten când vrei să te bucuri de viață. Îți dă voie să faci de toate, îți dă voie să visezi că vei face mai multe. Este și amabil să te lase să speri ca încă mai ai de făcut. Până când, din cauza dorințelor tale de muritor vanitos, devine dușman, hain, mârșav, scorțos, aspru. Îți taie avântul din toate. Te face să vezi multe. Chiar de ești orbit de tinerețe și plăcerea vieții. La fel cum poți crește verde copăcel, la fel poți fi tăiat de la rădăcină. Toate planurile tale de a cuceri lumea. Sfâșiate, tăiate, prelucrate și împachetate pentru visele altora.

A trecut un suflet. Doar unul singur. Celelalte nu pot trece. Sunt deja trecute în lumea celor drepți. De-a dreapta Tatălui. Să mă ocrotească. Prea devreme. Prea târziu pentru mine să îmi dau seama ce am pierdut. Amintirea îmi plătește soarta să merg într-un marș al vieții perpetuu curmat de erori umane. De ce să beau când îmi moare harul de a vorbi din licoare bahică. De ce să fumez când pășesc înfumurat printr-o umanitate liniară. Să fiu plictisit că am maturitate de copil în mine? Să fiu altfel decât legea îmi urmează trupul? Să fiu un altul ordonat de alții? Se poate, există, se practică. Și vreau să schimb. Pentru că legea este dată pentru ordine. Dar ordinea își are propriul haos. Și haosul provine din ordine. Absența ei în mod natural.

A trecut o rațiune. Și s-a oprit să mai treacă. La alte lucruri obișnuite. Vrea provocare, să îi bată în răsfirate clipe, doar lucruri titanice. Cum să iubești? Cum să te lași iubit? O provocare prea mare pentru o rațiune prea mică. Lasă-te purtat de prostie. Oprește-ți gândurile într-un loc inert. Și lasă omul să fie Dumnezeu. Să iubească. Un gând, o faptă și o vorbă. Din ele să răsară. Alte gânduri mărețe, alte fapte mărețe și doar vorbe divine. Te iubesc. Să nu zici ce gândești. Nici să gândești ce zici. Nu aici. Rațiunea și iubirea. Daruri din cutia Pandorei. Daruri de la zei. De la Dumnezeu. Și când voiești a vrea să fie precum vrei, atunci lasă-ți dorința alungată. Fiecare secundă ascunde un timp anume. Trecutul tău de om muritor în preajma unui prezent etern. Dar viitorul ce păzește?

A trecut un băiat. Și nu vrea să treacă nimic. Prea multe au trecut. Pricopsit cu o soartă fatidică. Își croiește din mamă, noroc să grăiască lumii prin cuvinte așternute în pagini imateriale. Sculptează destine, le schimbă din naturalețe fabricată în produse finale de-o falsitate nemaipomenită. Și când se termină cu toate, și cortina își lasă asupra ei lacrimile în ropote de aplauze. Băiatul. Crede că a schimbat un fir de apă în raze de nori sălbatici. Te-nconjoară un fapt. Cum ar fi de fapt, ca el să fie normal? Ce ar fi la el normal? Respiră, aer ca noi toți, și il vezi cum se inspiră din texte personale. Soarbe apă din cupa vieții. Dar are sete de cunoaștere. În fiecare zi se hrănește ca noi toti. Cunoașterea lumii stă ca fel principal de hrană mentală. Desertul? Foamea de iubire. Nemărginită.